Loading

Despre mine

 

 

Călătoria mea în această lume a început în 1972, în Cluj Napoca. Am fost parașutat deaupra Țării Mioriței, adevărata țară a tuturor posibilităților, acolo unde, în principal, numai cîteva categorii de oameni au rezistat:  cei tari, cei care sînt total rupți de realitate și o mîna de hoți care profită în special de cei rupți de realitate. Din timp în timp, prin vot liber și direct, cei rupți de realitate îi pun (mențin) în funcții pe hoți. O categorie importantă de români "obișnuiți", care ar fi putut duce țara înainte, au ales să emigreze, pentru că prea mulți dintre români au înscris în codul genetic o baladă, a Mioriței. Numai că unul dinre lucrurile care nu sînt predate la școală este acela că respectiva scriere conține o idee gresită ca principiu. Dacă românii ar fi fost, în realitate nu la nivel declarativ, un popor ortodox ar fi știut că lupta cu răul este o datorie a omului. Prea mulți au ales să fugă, în loc să lupte. Probabil că România este prima (sau pe un loc fruntaș) în ceea ce privește numărul emigranților raportat la numărul locuitorilor.

Nu întîmplător aceasta este țara în care probabil a aparut vorba care spune că orice lucru rău care nu te omoara te întărește.

 

La vremea cînd am apărut eu clasa muncitoare era foarte buna prietenă cu țărănimea și împreună au construit socialismul, cu rezultatele care s-au văzut în 1989 și după.

Școala primară am făcut-o la mine în cartier, fără internet, telefoane (nici măcar fixe), cu televizor alb negru și cu un singur canal TV cu cîteva ore de program zilnic (și cu 10 minute de desene animate pe săptămînă).

De mic am fost atras de tehnică, primele mele activități organizate în domeniu au fost la Casa Pionierilor, la cercul de karting. Mecanica mi s-a părut destul de ușor de învățat și destul de rapid am ajuns foarte avansat, așa că m-am înscris la cercul de electronică, o știință mult mai sofisticată.

 

Primul meu contact cu un calculator personal a fost la școală (cred că prin clasa a șasea), cînd s-a ținut o prezentare a unui astfel de dispozitiv, care părea efectiv din alta lume. În școală nu existau calculatoare, nici unul dintre prietenii mei nu avea așa ceva, prezentarea respectivă a fost ceva cu totul special pentru mine. Atunci am avut primele contacte cu programarea (în Basic).

Ținînd cont că electronica (și calculatoarele, atît cît am avut ocazia să studiez pînă atunci) îmi placea(u) din ce în ce mai mult am hotărît sa continui pe această direcție.

 

În 1987 am dat admitere la Liceul de Matematică Fizică nr. 2 Cluj Napoca (actual Tiberiu Popoviciu) și am intrat la secția de electrotehnică (nu am avut media destul de mare sa intru la "informatică", limba și literatura romană nu au fost punctul meu forte niciodată, eu am fost și sînt o persoana tehnică). Acest lucru a fost de fapt foarte bun pentru mine pentru că pe mine mă atragea electronica mai mult decit programarea. Au fost în total 4 clase, trei de informatică și una de electrotehnică. Ultima medie de intrare la liceu a fost foarte mare (putin peste 8), liceul respectiv era printre cele mai bune (dacă nu cel mai bun) din Cluj la vremea respectivă.

 

În liceu am inceput sa studiez puternic electronica (la nivel teoretic și practic), mai mult singur pentru că la școală nu făceam la nivelul la care aș fi vrut eu. Încă din gimnaziu eu am știut că un electronist exceptional o sa fie și un programator foarte bun pentru simplul motiv că dacă stii cum functionează un calculator în detaliu (la nivel de componente electronice și de semnale electrice) o să poți și să îl programezi foarte bine. În vara lui '89 am avut prima carte serioasă ("Totul despre Z80") care descria cum funcționează un procesor. Cîteva luni mai tîrziu s-a petrecut o mică minune: părinții mei au investit o avere într-un calculator personal (CoBra – Computer Brasov) bazat pe Z80. Lucrurile au devenit foarte serioase, trebuia să confirm investiția enormă făcută cu mine.

Pe calculatorul respectiv am început să studiez electronică și programare la nivel avansat. Programarea era evident în asamblare, altfel nu aveai nici o șansă din cauză că resursele hardware erau atît de limitate încît pentru a face un program cît de cît onorabil ori îl făceai în asamblare ori nu îl făceai deloc. Dar așa cum am spus, un electronist bun, care înțelege în detaliu cum functionează un calculator, nu o sa aibă probleme cu programarea în asamblare. 🙂

 

Bazele puse atunci m-au ajutat foarte mult ulterior, în viață. Electronica și programarea în asamblare iți formează un stil de gîndire extrem de precis, de detaliat și fără greșeli. Dacă lucrezi la nivelul respectiv nu ai voie sa greșesti, orice greseală, cit de mică, se plătește. Și asta contează.

Cu bazele solide construite în liceu, în 1991 am dat admintere la secția de Comunicații a Facultății de Electronică și Comunicații din cadrul Politehnicii Cluj Napoca (actuala UTCN), unde am intrat fără prea mari probleme (probabil și din cauză că era imediat după '89 s-au mai relaxat puțin lucrurile, eu zic că subiectele nu au fost foarte complicate). În facultate am avansat și mai mult în electronică și programare (am început să programez tot în asamblare pe x86 iar lucrarea de diploma am făcut-o pe un DSP de la TI și pe PC).

 

Imediat dupa terminarea facultății, în 1996, m-am angajat la o firma care producea termometre electronice iar după o lună de la angajare am plecat în armată.

La cîteva luni după revenirea din armată am plecat la o alta firmă care se ocupa cu service-ul de calculatoare. Acolo am avut ocazia să intru în contact cu destul de multă lume din diferite medii.

Din 1998 am început să lucrez part time la facultatea unde am învățat (am ținut laboratoare cu studenții). Începînd cu anul 2000 am plecat din Cluj în Timișoara, m-am angajat la o "multinațională", unde lucrez și acum.

 

În timpul pe care l-am petrecut prin școli am ignorat un aspect important: oamenii. Dintr-un anumit punct de vedere îi ignor și acum (a se vedea materialele de pe acest site :)) numai că sînt conștient de influența pe care o pot avea.

După ce am terminat școala am văzut practic o altă Românie, pe care eu nu o cunoșteam. În armată am văzut că unele apucături rămase din comunism, pe care eu le credeam dispărute, sînt de fapt nemodificate. Oamenii se schimbă greu și cu foarte mari eforturi.

Încă de pe atunci am început să văd că de fapt cele mai grele lupte pe care trebuie să le ducă un om sînt luptele cu el însuși. Și tot de pe atunci am văzut că nu poți duce lupta în locul altuia. Oamenii au libertate absolută de alegere, ceea ce pot face ceilalți pentru o anumită persoană este să îi influențeze deciziile. Dar alegerea finală și răspunderea pentru fapte îi aparține fiecăruia.

 

Atunci am văzut că în școală sînt foarte multe lucruri pe care nu le inveți sau le înveți greșit. Oamenii au probleme foarte grave cu prejudecățile, cu obiceiurile pe care și le fac în timp și la care nu renunță (decît foarte greu) chiar dacă sînt greșite.

Pe acest site veti vedea mai multe mituri dărîmate. Ceea ce este pe acest site este o parte din experiența mea de viață de pînă acum. Eu consider că am ajuns la un nivel de experiență care îmi permite să desființez unele mituri, mai mult sau mai putin dăunătoare.

Prin expunerea clară a problemelor (și a rezolvărilor) sper să îi influențez în bine pe cei care o să treacă pe aici.